La limita esecului

Ma gandesc de ceva vreme la subiectul asta, cu atat mai mult cu cat m-am regasit de cateva ori in aceasta situatie de-a lungul anului care sta sa plece. Cum intotdeauna e foarte dificil sa-ti accepti esecurile, am ezitat in alegerea unui astfel de subiect, dar azi mi-a atras atentia postarea lui Stefan Teisanu, care se inscrie pe undeva in ceea ce gandesc eu legat de esecuri in general si de esecurile tinerilor, in special. Poate daca o vedeam la momentul portivit, ma desteptam mai repede.

“M-am uitat în jurul meu, la comunitati si business-uri care imi sunt apropiate, la oameni care acum nu foarte multi ani erau studentii care urmau să schimbe lumea, erau tinerii care urmau să faca totul asa cum trebuie.” – zice Stefan. Cati dintre noi nu gandeam astfel? Problema e ca asteptarile si visele sunt atat de marete, iar realitatile atat de crude incat, in timp, uitam de valorile care ne caracterizeaza si ajungem in situatia de a face orice pentru a razbate. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau, dar, din pacate, o astfel de abordare ne schimba ireversibil.

“Dac-ar fi sa tragem linie azi, despre multi dintre ei am spune că au esuat. Lucrurile se prabusesc in jurul lor într-un ritm pe care nu-l mai pot controla. Oamenii le retrag increderea si respectul care faceau, la un moment dat, totul să functioneze.” – continua Stefan. Am putea sa dam vina pe criza, pe conjunctura nefavorabila, pe lupul cel rau, etc. Problema, cred eu, e de alta natura si tine de forta interioara a fiecaruia de a se lupta cu esecul iminent. Iminent? Da, pentru ca, daca am invatat ceva in anii astia, am invatat ca visele marete cer perioade lungi de realizare. Ori in toata aceasta perioada te urmareste esecul. E ca mersul pe barna: poti sa cazi de-o parte sau alta functie de pasii pe care-i faci.

Si atunci? Cred ca e vorba de o selectie naturala pana la urma. Diferenta intre esec si reusita e atat de sensibila, incat mi-e greu sa cred ca vorbim de ceva predestinat. Eu personal, avand o apetenta fata de risc destul de scazuta, imi pun problema esecului destul de serios in ceea ce fac. Cred ca asta imi va face drumul cu atat mai lung, astfel ca momentele de cotitura vor fi multe. Am trecut prin cateva in acest an, si desi consider ca m-am pozitionat de fiecare data corect, nu simt ca amenintarea esecului s-a redus. Dimpotriva: responsabilitati mai multe, cotituri mai multe, riscuri mai multe!

E clar: succesul e unic, esecurile sunt multiple!

In final un pasaj din Viktor Frankl:  ”Omului ii poate fi luat totul, dar nu si ultima dintre libertatile omenesti: aceea de a-si alege atitudinea intr-un anumit set de circumstante, de a-si alege propriul fel de a fi.”